Când Bela Kiss, tinichigiu din satul Czin kota, Ungaria, a fost chemat sub drapelul ţării sale în Marele Război, în 1914, el a lăsat în urma sa drugi de fier şi lacăte la uşile si ferestrele casei sale, cam dărăpănate de la marginea oraşului. Nu se poate spune că ar fi fost nevoie cu adevărat de asemenea măsuri de prevedere atât de remarcabile, căci Kiss avea o reputaţie proastă, de vrăjitor, si puţini dintre vecinii săi s-ar fi aventurat în apropierea casei, indiferent de pretext.

Aşa că, până în 1916, nimeni nu a dat prea mare atenţie lui Bela Kiss si casei sale bine zăvorâte; iar când acest lucru s-a întâmplat, cei care au acţionat n-au fost nişte săteni uşor de dus cu vorba, ci doi poliţişti în uniformă, cărora li se încredinţase misiunea de a căuta rezerve de benzină ilegal depozitate, care ar fi putut fi reintroduse în circuitul cerut de efortul de război. Când au sosit la Czinkota, n-a durat prea mult până ce câţiva dintre localnicii mai limbuţi i-au informat pe cei doi ofiţeri despre Bela Kiss si containerele sale metalice.

Cei din sat aflaseră de existenţa containerelor încă de când îşi făcuse apariţia bătrâna care, din când în când, făcea curăţenie la Bela. Aceasta fusese singura persoană care intrase la el în casă vreodată; în cele din urmă, fusese concediată, pentru că-şi băga nasul peste tot. Kiss o prinsese pe bătrână trăgând cu ochiul prin pod si o dăduse afară imediat - dar nu înainte ca femeia să fi apucat să zărească şirul ordonat de containere mari, de metal, aşezat pe un suport.

În timp ce poliţiştii au deschis, în virtutea îndatoririlor lor, zăvoarele de la uşa din faţă a casei, grupuri de săteni îngrijoraţi aşezaţi de jur-împrejur au stat să-i privească, la o distanţă respectabilă, aşteptându-se, fără îndoială, la apariţia unor demoni care, la deschiderea uşii, aveau să dea buzna afară. Lucrurile stăteau cu mult mai rău.

Sus în pod se aflau, bineînţeles, şapte containere grele de metal, închise etanş. Când cauciucul de protecţie al primului dintre ele a fost tăiat şi a fost ridicat capacul, ofiţerii de poliţie au fost nevoiţi să se dea înapoi, din cauza mirosului pestilenţial care emana din container - nici vorbă de vapori de petrol ameţitori, ci de duhoarea morţii şi a putrefacţiei, în fiecare container se afla trupul gol şi fără viaţă al câte unei femei, proptite în picioare, cu urmele frânghiei strangulatorului încă vizibile în jurul gâtului.

Curând după aceea, clădirea se umpluse de poliţişti, care descopereau obiecte de îmbrăcăminte pentru femei si bijuterii, plus chitanţe de amanet pentru alte câteva sute. După efectuarea unor săpături pe terenul din jurul casei, s-au descoperit rămăşiţele pământeşti ale altor şaptesprezece persoane - toate de sex feminin si toate ademenite la Castelul lui Barbă Albastră de anunţurile publicate de Bela Kiss prin ziare, în care îşi oferea serviciile de agent matrimonial si ghicitor.

Conform dosarelor armatei, la înrolarea sa, Kiss a fost trimis în Serbia, unde ulterior a fost rănit şi a murit într-un spital militar. O verificare la spital a relevat faptul că bărbatul care murise acolo nu semăna câtuşi de puţin cu descrierea lui Bela Kiss - mai întâi, era prea tânăr, aproape un copil.

După toate aparenţele, vicleanul Kiss făcuse schimb de plăcuţe de identitate cu un pacient pe moarte si fusese astfel liber să dispară, în confuzia creată de război, cu o identitate nouă, cu vechiul renume pus în cârca unui tovarăş căzut. Din acest moment, nu se mai ştie nimic sigur despre Bela Kiss; s-ar putea, aşa cum au presupus unii, să fi fost printre milioanele de ostaşi căzuţi în război. Sau poate că nu, pentru că s-a zvonit că ar fi ajuns la Budapesta după război. S-ar putea să se fi înrolat în Legiunea Străină franceză, aşa cum au afirmat alţii; iar în 1932 s-a spus chiar că ar fi fost văzut la New York. Un singur lucru este sigur - Bela Kiss n-a fost niciodată judecat pentru masacrul de la Czinkota.