Născut în New Hampshire în mai 1860, Mudgett a fost considerat cel mai cumplit ucigaş în masă din America şi, fie că merită sau nu acest titlu, el a fost cu siguranţă unul din cei mai prolifici si mai inventivi criminali din această ţară.

Era bigam, trişor şi multiplu criminal. Numărul total al omorurilor săvârşite de el nu va fi niciodată cunoscut; rămăşiţele a nu mai puţin de două sute de cadavre au fost găsite într-o casă a morţii din Chicago, cunoscută drept „ Castelul lui Holmes ", deşi ucigaşul nu apucase să dea detalii decât despre douăzeci si şapte dintre ele înainte de a fi executat.

Hermann Mudgett a studiat medicina la Ann Arbor si, pentru o scurtă perioadă de timp după aceea, a fost doctor practicant în New York. După câteva neînţelegeri cu legea, referitoare la dreptul deţinerii de cadavre, Mudgett a fugit la Chicago, unde s-a angajat la o companie de produse medicale. Proprietara acesteia a dispărut misterios puţin după întâlnirea cu Mudgett, iar el i-a păstrat amintirea, preluând compania. De fapt, nu puţini dintre aceia ale căror drumuri s-au intersectat cu cel al lui Hermann Mudgett au dispărut tot atât de misterios - inclusiv o serie de soţii bigame si de amante.
În 1891 , bărbatul care îşi spunea acum H.H. Holmes a renunţat la afacerea cu medicamente şi s-a mutat, preluând conducerea unui hotel straniu, a cărui construcţie o comandase pe un teren vacant, colţ cu 63-rd Street din Chicago. Angaja şi concedia lucrătorii cu o asemenea rapiditate, încât nimeni nu cunoştea cu precizie structura clădirii - aceasta fiind si motivul pentru care acest adevărat labirint de camere de tortură a rămas atâta timp un secret. Hotelul a fost vizitat de sute de oaspeţi, în special în perioada Expoziţiei Mondiale de la Chicago, şi mulţi dintre aceştia n-au mai plecat niciodată de acolo - cel puţin, nu prin holul principal.

Vulnerabile erau mai cu seamă tinerele atrăgătoare, pe care Holmes le ademenea în bârlogul său, le seducea si, după ce făcea dragoste cu ele, le droga şi le trimitea în beci, pe un tobogan special construit. Deşi ordinea acţiunilor sale varia în funcţie de chef sau de situaţie, majoritatea victimelor sale se trezeau după aceea într-una din camerele de gazare etanşe, unde se sufocau, în timp ce Holmes le privea printr-un panou de sticlă. După ce mureau, tinerele erau transportate în camera de disecţii, unde doctorul criminal îşi exersa chirurgia „experimentală", aruncând resturile de care nu mai avea nevoie într-una dintre cele câteva băi de acid, cuptoare si gropi de var.

Şi totuşi, o fraudă fiscală, neglijent comisă în Texas, a fost cea care a atras atenţia oficialităţilor asupra lui H.H.Holmes (sau H.M.Howard, cum îşi spunea pe atunci). Mulţumită unui avocat necinstit, el a fost curând pus în libertate dar, între timp, avusese ghinionul să fie remarcat de un detectiv tenace, pe nume Geyer, care l-a urmărit în Pennsylvania, New Hampshire şi Massachussetts. În această perioadă, Holmes făcuse de petrecanie fostului său complice, numit Pitezel, si celor trei copii ai acestuia si fugise cu soţia lui Pitezel. Când cadavrele au fost descoperite într-o pensiune din Indianapolis, Holmes a fost dus în arestul poliţiei.

Pe data de 30 noiembrie 1895, Herman Mudgett a fost condamnat la moarte pentru uciderea lui Benjamin Pitezel. între timp, poliţia cercetase „Castelul torturilor" şi îi scosese la lumină înfricoşătoarele secrete, în timpul care îi mai rămăsese, Mudgett a început un jurnal în care, la întâmplare, a dat detalii despre 27 dintre crimele sale, înainte de a fi executat pe data de 27 mai 1896. Contradictoriu până în ultimul moment, Mudgett şi-a retractat mărturisirile în faţa spânzurătorii, afirmând că tot ceea ce recunoscuse până atunci fusese doar în scopuri publicitare - pentru a oferi ziarelor un subiect interesant.