de Lector univ. drd. Adrian Iacob
Orice încercare de cercetare şi explicare ştiinţifică a unui fenomen atât de complex şi dinamic, cum este cel al criminalităţii, riscă să se adauge la lunga listă a studiilor elaborate pe această temă, dacă nu se porneşte de la definirea termenilor şi conceptelor cu care se operează în majoritatea sistemelor juridice.
Din punct de vedere al intensităţii şi al pericolului social produs criminalitatea poate fi: ordinară (microcriminalitatea), medie şi organizată.
Fenomenul criminalităţii are o dimensiune naţională (respectiv suma infracţiunilor ce se comit pe teritoriul unui stat şi nu comportă aspecte de cooperare infracţională transnaţională) şi o dimensiune transnaţională (respectiv totalitatea infracţiunilor care se comit şi se consumă prin cooperarea dintre infractori care acţionează pe teritoriul mai multor state).
Referitor la conceptele date diferitelor tipuri de criminalitate (de drept comun, cea a afacerilor, organizată etc.) există definiţii normative (fixate de legiuitor în cuprinsul actelor normative) dar şi definiţii formulate din perspectivă criminologică, sociologică, politologică ori definiţii operaţionale date de practicienii dreptului, de organele de aplicare a legii.
Parlamentele ţărilor membre ale Consiliului Europei au declanşat în ultimii ani o vastă activitate de legiferare, care s-a materializat prin elaborarea de acte normative, ce au vizat modificarea codurilor penale şi noi reglementări ale unor domenii economice (finanţe, bănci, asigurări, concurenţă, fiscalitate, burse, societăţi de valori mobiliare etc.).
Aceste reglementări juridice, deşi cu multe imperfecţiuni au permis configurarea unor definiţii normative ale criminalităţii organizate, organizaţiilor criminale, criminalităţii afacerilor, criminalităţii informatice şi a celei financiar-bancare.
1.– Astfel, în art. 304 bis din Codul penal elveţian, aflat în vigoare din 1 ianuarie 2002, rezultă că, din punct de vedere al justiţiei penale, criminalitatea economică este constituită „din infracţiuni împotriva patrimoniului, falsuri în titluri, acte de corupţie, precum şi din infracţiuni de spălare de bani şi lipsă de vigilenţă în materie de operaţiuni financiare.
Din cuprinsul art. 260 indice 3 din Codul penal elveţian, reţinem definiţia organizaţiei criminale, ca fiind „o organizaţie formată din cel puţin trei persoane care îşi păstrează structura şi efectivul în secret şi care urmăreşte scopul de a comite acte de violenţă criminală sau de a-şi însuşi venituri prin mijloace criminale”.
..........................................................................................................................................
Daca barbatul crede ca a castigat o cearta, victoria e numai in capul lui.