Consiliul European este forul politic suprem al Uniunii Europene. În cadrul UE acesta este instituţia care a promovat în mod decisiv procesul de integrare europeană.

Consiliul European este alcătuit din şefii de stat şi de guvern, preşedintele şi un alt membru al Comisiei Europene şi miniştrii de externe. Miniştrii de externe şi membrul Comisiei Europene nu au însă decât un rol consultativ. Consiliul European este o instituţie interguvernamentală, în timp ce Consiliul Uniunii Europene, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, Parlamentul European şi Curtea Europeana de Conturi sunt organe (fuzionate) ale Comunităţilor Europene (CE şi EURATOM).

Activitatea este reglementată în art. 4 din Tratatul UE. Consiliul stabileşte liniile şi obiectivele politice fundamentale, având deci competenţe directoare. În cazuri excepţionale soluţionează problemele care nu au putut fi clarificate la nivel ministerial (vezi Consiliul Uniunii Europene). În cea mai mare parte însă Consiliul se ocupă cu probleme privitoare la cadrul şi perspectivele generale de evoluţie ale Uniunii Europene. O altă importantă sferă de activitate o constituie politica externă şi de securitate comună, coordonată de şefii de stat şi de guvern la întâlnirile la nivel înalt.

Consiliul European nu are dreptul să ia decizii cu efect juridic, are, totuşi, un drept directiv. Rezultatele consultărilor sunt consemnate în “Concluziile preşedinţiei”, care, apoi, sunt puse în practică de celelalte instituţii europene. Deoarece Consiliul European nu poate lua hotărâri, trebuie să găsească pentru formularea concluziilor trase o soluţie de compromis.

Consiliul European se întruneşte de cel puţin două ori pe an (summit UE). Şedinţele se desfăşoară, de obicei, la jumătatea şi la sfârşitul duratei fiecărei preşedinţii. În afară de acestea mai are loc o întâlnire specială la nivel înalt, în care sunt discutate temele cele mai importante. Preşedinţia Consiliului European se schimbă o dată la şase luni, din rândul şefilor de stat şi de guvern ai UE, conform unui complicat procedeu de rotaţie în care se ţine Cont atât de ordinea alfabetică, cât şi de populaţia şi mărimea ţărilor membre. Ţara care deţine preşedinţia în Consiliul de Miniştri o preia automat şi pe cea din Consiliul European, devenind, astfel, gazda acestuia. Preşedinţia Consiliului European oferă statelor posibilitatea de a conferi politicii europene un impuls naţional propriu şi de a-l pune în practică prin mijloacele diplomatice existente.

Şedinţele Consiliului European nu sunt publice. Totuşi, acesta raportează, în scris, Parlamentului European rezultatele şedinţelor avute. Acest lucru confirmă caracterul interguvernamental al Consiliului European.

Consiliul European a devenit instituţie a UE de-abia în anul 1987, odată cu intrarea în vigoare a Actului Unic European.

Consiliul European NU este instituţie comunitară, cum sunt Comisia, Consiliul UE, Parlamentul, Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi, şi nici organ comunitar cu activitate permanentă sau deliberativă, cum sunt COREPER, Comitetul Regiunilor, etc.

Consiliul European NU deţine putere publică la nivelul UE. Influenţa sa se manifestă cu pregnanţă la nivel informal, deoarece şefii de stat şi de guverne sunt cei care stabilesc liniile directoare în politica Uniunii, urmând ca instituţiile comunitare, în frunte cu Consiliul şi Comisia, să pună in aplicare, prin acte comunitare, hotărârile luate.