Confederaţia Elveţiană sau Elveţia este un mic stat federal în Europa Centrală, fără ieşire la mare. Are graniţă cu Germania, Franţa, Italia, Austria şi Liechtenstein. Ţara are o mare tradiţie în neutralitatea politică şi militară, motiv pentru care este sediul multor organizaţii internaţionale.

Istoric

În anul 1291, reprezentanţii cantoanelor Uri, Schwyz şi Unterwald au semnat Scrisoarea de Alianţă, care le-a unit în lupta contra autoritatii sporite a Austriei, deţinǎtoarea din acea perioadă a tronului german imperial al Sfântului Imperiu Roman. În bătălia de la Morgarten din 1315, elveţienii au înfrânt forţele habsburgilor, asigurându-şi cvasi-independenţa faţă de aceştia.

În Tratatul de la Westfalia din 1648, ţările europene au recunoscut independenţa Elveţiei faţă de Sfântul Imperiu Roman şi neutralitatea ei. În 1798, forţele revoluţiei franceze au cucerit Elveţia. Congresul de la Viena din 1815 a restabilit independenţa elveţiană, iar puterile europene au acceptat să recunoască neutralitatea elveţiană definitivǎ.

Elveţia a adoptat o constituţie federală în 1848, revizuită profund în 1874, care a stabilit responsabilitatea federală în afacerile interne, apărare şi comerţ. De atunci se continuă cea mai bună politică economică şi socială care a caracterizat Elveţia de-a lungul timpului.

Elveţienii sunt cunoscuţi pentru neutralitatea lor istorică şi pentru că nu au participat militar în nici un război mondial. În 2002 Elveţia a devenit membru cu drepturi depline al Organizatiei Naţiunilor Unite.

Politică

Constituţia federală, adoptată în 1848, formează baza legală a statului federal modern. În 1999 a fost adoptată o nouă constituţie, dar care nu a introdus modificări notabile în organizarea statului. Ea descrie drepturile fundamentale şi politice ale indivizilor, descrie cadrul pentru participarea cetăţenilor la treburile publice, şi divide puterea în stat între Confederaţie şi cantoane, definind jurisdicţiile şi autoritatea la nivel federal. Sunt trei instituţii federale importante: parlamentul bicameral (legislativul), Consiliul Federal (executivul) şi Curtea Supremă Federală (instanţa judecătorească supremă).

Parlamentul Elveţiei este format din două camere: Consiliul Statelor care are 46 de reprezentanţi (doi din fiecare canton şi unul din fiecare semicanton) aleşi prin sisteme definite de fiecare canton individual, şi Consiliul Naţional, care este format din 200 de membri aleşi printr-un sistem electoral proporţional, în funcţie de populaţia fiecărui canton. membrii ambelor camere au un mandat de 4 ani. Când ambele camere sunt reunite în sesiune comună, ele sunt numite împreună Adunarea Federală. Prin referendum, cetăţenii pot contesta orice lege adoptată de parlament, şi prin inţiativă legislativă publică, pot introduce amendamente la constituţia federală, elemente care fac Elveţia să fie uneori considerată o democraţie directă.

Consiliul Federal este guvernul ţării, şi conduce aparatul administrativ federal, având atribuţiile unui şef de stat. Este un corp colegial format din şapte membri aleşi pentru un mandat de patru ani de către Adunarea Federală, care şi supervizează activitatea Consiliului. Preşedintele Confederaţiei este ales de Adunare din cei şapte membri, tradiţional prin rotaţie, pentru un mandat de câte un an, pentru a prezida şedinţele guvernului şi pentru a îndeplini funcţiile reprezentative în relaţiile internaţionale. Cu toate acestea, preşedintele este doar un primus inter pares fără puteri suplimentare, rămânând şi şeful unui departament din administraţie.

Geografie

Peisajul elveţian caracteristic este legat de un lanţ muntos înalt situat în zona central-sudică a ţării. Între vârfurile înalte ale Alpilor Elveţieni, Vârful Dufour, care atinge 4.634 metri peste nivelul mării, este cel mai înalt. Pe muntele Dufour se găsesc numeroase văi, inclusiv câteva glaciare. De aici izvorăsc câteva dintre fluviile principale ale Europei]], precum Rin, Rhon, Inn, Aare sau Ticino, care se leagă de câteva lacuri alpine precum Lacul Geneva (Lac Leman), Lacul Zürich (Zürcher See), Lacul Neuchâtel şi Lacul Constanţa (Bodensee). Singurul parc naţional al Elveţiei este „Parcul Naţional Elveţian” care a fost creat în 1914 în partea de sud-est a ţării. Acesta conţine păduri de conifere, păşuni montane şi un peisaj montan aspru foarte impresionant. Partea de nord a Elveţiei, cea mai populată, este mai deschisă, are însă mulţi munţi de înălţime medie. Clima elveţiană este temperată, dar poate varia mult, în funcţie de regiune, de la clima aspră pe culmile muntoase până la clima plăcută, mediteraneană, în partea de sud.

Demografie

Elveţia a fost influenţată de câteva dintre cele mai importante culturi europene, de la practicile sale culturale până la limbile vorbite. În Elveţia există patru limbi oficiale: germana în nordul şi centrul ţării (64%), franceza în vest (19%), italiana în sud (8%) şi o mică comunitate vorbeşte romanşa în cantonul sud-estic Graubünden (<1%). Dialectul german vorbit în Elveţia este cunoscut sub numele de germană elveţiană (" Schwyzerdütsch "), dar în mediile de informare se foloseşte germana literară. Mulţi elveţieni vorbesc mai mult de o limbă. 20% din populaţie este formată din rezidenţi şi muncitori temporari străini.

Religiile cele mai întâlnite în Elveţia sunt Romano-Catolicismul, confesiune de care aparţine 43% din populaţie, şi protestantismul (35%), însă datorită imigrărilor s-au mai stabilit şi Islamul cu 4% din populaţie şi Ortodoxismul cu 2%. Stabilitatea şi prosperitatea Elveţiei, combinate cu diversitatea populaţiei au adus la o situaţie pe care unii o numesc acum stat consociaţional.